Echipa Steaua București a pierdut, joi, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-1), meciul susținut în compania formației Unirea Urziceni și a fost eliminată din Cupa României Timișoreana în faza optimilor, gruparea ialomițeană reușind accederea în sferturile competiției.
Golurile au fost marcate de C.Petre "18 și V. Negru "46.
Gazdele au deschis scorul în minutul 18. Cristian Constantin a centrat de pe stânga, apărarea Stelei a respins, iar Ciprian Petre a reluat de la 14 metri în poarta apărată de Vâtcă.
Unirea Urziceni a majorat scorul în minutul 46, atunci când Valentin Negru a marcat după o acțiune personală cu un șut de la 17 metri.
Din minutul 73, Steaua a jucat cu un jucător mai puțin, după ce Valentin Bădoi a fost eliminat în urma unui fault dur asupra lui Ricardo Gomez.
Unirea: 12. Stelea - 16. E.Nicu, 6. Galamaz, 29. D. Munteanu, 23. Bordeanu - 2. C. Petre (32. I. Apostol "67), 3. Ricardo Gomez, 9. V. Negru, 8.Cr. Constantin (7. Bilașco "84)- 11. Onofraș (10. Mara"51), 15.Dănălache. Antrenor: Dan Petrescu.
Steaua: 82.Vâtcă- 4.Golanski (84. Surdu "46), 2. Ninu, 17.Baciu, 18.P. Marin - 29.Bădoi, 7. Bicfalvi, 26. Croitoru (9. V. Badea "55), 14.Cristocea - 19. V.Iacob, 30.Zaharia. Antrenor: Marius Lăcătuș.
Partida a fost condusă la centru de Ovidiu Hațegan. El a fost ajutat de asistenții Nicolae Marodin, Mihai Iliescu și de rezerva Marius Martiș. Observatori au fost delegați Dumitru Mihalache pentru joc și George Ionescu pentru arbitri.
La meci nu au fost prezenți președintele grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, care a avut temperatură și nici finanțatorul Stelei, Gigi Becali, în schimb a asistat impresarul Victor Becali.
Steaua a venit la Urziceni fără Robinson Zapata, Dorin Goian, Mihai Neșu, Florin Lovin, Ovidiu Petre, Adrian Neaga, Nicolae Dică, toți menajați, Bănel Nicoliță - accidentat, în timp ce Ionuț Rada și Valentin Badea au fost rezerve. Pe lista de rezerve s-au aflat și doi jucători de la Steaua II.
Golanski s-a accidentat în prima repriză și nu a putu continua
La partidă au asistat circa 3.500 de spectatori, dintre care 150 de steliști.
Galeria Stelei a afișat un banner cu mesajul: "Cadou de la Moș Nicolae/Dragomir intră în pârnaie". De asemenea, galeria Stelei l-a înjurat pe finanțatorul Gigi Becali și a scandat: "Dacă fotbal nu jucați, voi din Ghencea să plecați", "Ne-am săturat de voi", "Mercenarilor" și a părăsit stadionul înainte de finalul partidei.